Cand eram tineri…

• Am plecat catre Sinaia , din Gara de Nord , intr-o noapte de luna august , cu foarte putini bani la noi .
  
  
  

( povestea asta e adevarată . de atunci au trecut aproape 30 de ani )

foto: Gara de Nord-Bucuresti

Dupa ce ne-am intors , am mai vobit cu el despre asta abia dupa douazeci si ceva de ani .
Plecarea asta s-a facut pentru ca am vrut sa-i arat si lui niste locuri si peisaje , care imi placusera mult , intamplator descoperite de mine .
…………………………………………………………………………………………..
Am plecat cu un tren personal . Calatori putini . Un timp am stat pe culoar de vorba . La un moment dat imi spune ca-i e somn si nu mai poate sta . A intrat in compartiment sa se lungeasca , dar nu a reusit sa adoarma din cauza durerii de cap si a revenit . Imi descrie durerea . Ii propun sa incerce o schema simpla de concentrare pe un punct fix alb imaginar . Si reuseste .

foto: Sinaia-Castelul Peles

In Sinaia am ajuns tot noaptea , asa ca am luat-o in sus pe drumul spre cota 1400 telecabina . Fiind noapte , telecabina era oprita , insa intrarea in hol era deschisa permanent ca o masura de ajutor pentru turistii in dificultate . Am intrat sa ne adapostim si sa asteptam acolo rasaritul . Inauntru mai era un grup de doi . Am pus de o cafea . Eu luasem spirtiera cu mine .
Cand s-a luminat bine am plecat iar la drum .
Pe platou am intalnit un calugar gras , inalt , bine facut ; ducea in spate un mare rucsac doldora de paini pe care le cara de la brutaria din Sinaia , si treaba asta o facea zilnic . I-am spus ca mergem spre cabana Pestera si ca avem de gand sa petrecem o noapte pe la una dintre cabane . Ne-a propus sa innoptam la manastirea lor , spunandu-ne ca la Pestera arsese cabana si ca era santier de reconstructie . La un moment dat a inceput sa cearna o ploaie marunta , deasa . Am ajuns la manastire mergand dinapoia ghidului de ocazie . Intre timp se oprise si ploaia dar cerul era in continuare acoperit si cenusiu .
Am lasat rucsacii in camera oferita de calugar si luandu-ne strictul necesar , am plecat iar la drum catre zona pe care urma sa facem tura montana . Mergeam spre vest grabind pasul , pentru ca nu aveam protectie de ploaie la noi . Traseul figureaza pe harta ca tinand de Obarsia Ialomitei , insa nu gasesti marcaje turistice pe el .
Dupa un timp de urcus continuu am ajuns la una dintre intrarile in traseu . Intrarea se facea parcurgand un culoar prin desisul de jnepeni . Aici , jnepenii crescusera nesuparati si erau lungi , iar trunchiurile impletite se sprijineau intre ele castigand mult in inaltime . Te-ai fi putut rataci in mijlocul lor caci semana cu o jungla . Pasii se faceau calcand practic pe truchiurile lor .
La capatul acestui tunel am patruns in traseul propriu-zis , lasand in urma 20 de minute de lupte cu jnepenii , dar si parerea de rau dupa mirosul lor tare de rasina . Am coborat in valea cu grohotis pe un jgheab abrupt . Valea era ingusta , lipsita de vegetatie . Pe firul vaii trebuia sa ocolim multimea de bolovani mai mari sau mai mici . La stanga peretele avea o medie de 10-15 m inaltime . La dreapta depasea in unele locuri si 25 . De aici , drumul era in coborare continua , pe un arc mereu la stanga . Am continuat sa mergem . Undeva pe dreapta , in stanca , ‘cineva’ se jucase sculptand un chip de om…mana naturii il lasase insa neterminat…Tot pe dreapta , dar foarte sus si inaccesibil pentru noi - neechipati cum eram - se vedeau ici colo , inguste intrari in galerii de pestera .
Din dreapta venea o alta vale , mai abrupta , tot plina cu grohotis , care se unea cu cea pe pe care ne aflam . Am lasat-o in urma , coborand intr-una . Pe neobservate , peretii vaii s-au apropiat si s-au inaltat , cand am ajuns la o portiune de abrupt , in care valea era prabusita vreo 6 metri . Asta era inceputul minunatiei de traseu pe care voiam sa i-l arat . Insa , neplacuta surpriza…acolo jos : zapada , gheata si apa curgand de nu se stie unde ne blocau accesul . Si tot atunci din cerul innorat a reinceput sa ploua marunt . Am hotarat sa urcam la stanga peretele inalt cat patru etaje si sa ne intoarcem asa , pe alt drum la manastire . Nu putea fi vorba sa parcurgem in sens invers traseul . Asa ca ne-am muncit sa urcam pe stanca goala si a fost foarte greu pana am izbutit sa ajungem sus , unde iar am dat de jnepeni . I-am trecut mai usor , pentru ca acolo jnepenisul era mai ingust . Scapaseram din capcana , dar nu i-am putut arata si lui Dan , in ce fel se transforma valea aceea . Cum se schimba dintr-o data intr-un tobogan de de piatra netezita , fin slefuita . Si cum trecea deasupra o arcada de piatra , ca un portal unind cei doi pereti ai vaii . Si cum la capatul acestui tobogan natural , in mai multe locuri intrerupt de saritori , se afla o cascada mica ce strabatea un alt portal .

Ne intorceam acum la manastire . In drum eu am gasit un craniu de vaca . L-am luat cu mine , cu gandul de a-l aduce in Bucuresti…merita sa desenezi dupa el .
Cand ne-am revazut cu calugarul incepea inserarea . Cerea pe camera 25 de lei ! O suma enorma la vremea aia . Neplacut . Ne-am luat in spinare rucsacii si am plecat la drum spre cabana Padina . Era deja noapte cand am ajuns la Padina . Sala de mese era plina cu muncitori de la santierul cabanei Pestera . Am gasit greu un loc la bar . Si mesele erau toate ocupate . Cred ca am luat cate o bere .
La putin timp cabanierul a dat stingerea .

foto: Cabana Padina


Lumea plecase . Eu cu Daniel cautam un loc in sala unde sa ne culcam . Vazand ca nu ne dam dusi , cabanierul a venit la noi sa ne intrebe de soarta . Ca daca vrem sa dormim la Padina , sa cumparam paturi . Cum noi eram saraci , i-am spus ca legea cabanelor prevede ca nu ne poate da afara si ca trebuie sa ne lase in sala de mese . “Foarte bine , daca n-aveati bani , trebuia sa-mi spuneti si ati fi muncit pentru ei la spalat vase…” Pana la urma ne-a lasat in pace si ne-a dat voie sa dormim sus la priciuri , pe gratis , siguri intr-o camera cu 20 de paturi !
A doua zi , dimineata , i-am mai multumit inca o data pentru bunavointa , ne-am luat buletinele de identitate si am plecat . Afara , vremea era complet alta . Soare si frumos . Acest ‘frumos’ ne-a schimbat planurile . Am hotarat pe loc sa mergem spre cabana Scropoasa , unde auzisem ca ar fi un lac de acumulare . Cand am plecat de la Padina , era ora 9:30 . Ei bine , nu am mai ajuns la Scropoasa , pentru ca am ratacit drumul . De la Padina , tot ce am fi avut de facut era sa tinem drumul auto si ar fi fost simplu . Dar cum drumul cobora in serpentine foarte largi prin padure , ne-am gandit ca ar fi si mai simplu daca l-am scurta taind serpentinele . E clar ca am gresit la una din scurtaturi , intrand pe o alta culme a muntelui . Si , pana la urma , dupa 12 ore de mers , chinuindu-ne si pe un drum forestier calcat de buldozer - un pamant afanat in care ni se infundau bocancii - si pe alfel de drumuri , am ajuns rupti de foame si oboseala la motelul Moroieni !
Imi mai amintesc despre drumul asta ca ne-am oprit sa mancam o data , si ca Daniel a scos din rucsac un borcanel de mustar dulce-iute . Un gust deosebit . Ca si acum imi amintesc . Si cu Dan , cand am mai vorbit peste ani si l-am intrebat , si el isi amintea de borcanelul cu mustar…
La motel , ne-am dus direct la restaurant si am desfacut fara jena ultima conserva . Dan s-a dus si a platit pentru o noapte , cazare la casuta de doua paturi . Dupa ce am mancat biata conserva , bietii de noi , ne-am dus sa dormim . Dar era foarte frig si nu puteam adormi . Am scos spirtiera si am aprins-o cu gand sa ne incalzim . Dupa vreo ora de functionare , aerul cald ajunsese la nivelul masutei pe care se afla spirtiera si mai avea de coborat inca un lat de palma , sa fie si la nivelul nostru…dar spirtul s-a terminat chiar atunci .
( Si la Bradet e la fel ziua , la soare , scoti limba de cald , iar noaptea iti clantane dintii .)
Ne-am trezit pe la ora 10 . Obositi . Si am mai fi dormit dar trebuia sa ajungem in Bucuresti . De la Moroieni am mers pe jos pana la Targoviste , unde am ajuns seara . Craniul acela gasit de mine i l-am dat lui Dan ; i-am spus ca sunt prea obosit si nu-l mai car . L-a luat . ( Pe vremea aia era cu Liliana ) Stiu ca un timp l-a tinut prins de perete . Drumul pana la Targoviste a fost alt chin , cu picioarele umflate in bocanci , sub un soare de august care te topea . La o cofetarie din Targoviste ne-am dat ultiumii bani pe o prajitura . Am iesit din oras pana la o benzinarie din margine . De aici , in sfarsit , ne-a luat cineva cu masina . Dupa cateva zeci de km ne-a lasat in camp continuandu-si drumul catre alta directie . Noi am mai mers inca pana la unul din acele refugii-parcare aflate din loc in loc pe marginea drumurilor nationale .
Era noapte . Din celalalt sens , dinspre Bucuresti , veneau masini cu farurile aprinse .
Stateam pe una din bancile refugiului . In spatele nostru era camp . In fata era o padurice . Se auzeau greierii . Era bine , cald . De oboseala , nu mai simteam foamea . Simteam doar mirosul aerului purtat de vantul moale . Vantul aducea miros de pamant incins si vegetatie transpirata .

Cand am zarit farurile , am iesit in mijlocul drumului si cu lanterna am dat semnale . Era in sfarsit o masina care se apropia pe sensul nostru . A oprit si ne-a luat . Un camion . In cabina am stat in bratele lui Dan tot drumul pana in Bucuresti . Peste o suta de km .
Eu i-am spus bancuri soferului si am ras cu el cand si el facea acelasi lucru - pesupun ca imi spunea spunea bancuri , desi nu intelegeam nimic din ceea ce-mi spunea pentru ca motorul facea o galagie infernala . In Bucuresti am coborat din camion la intersectia soseaua Chitilei cu Calea Grivitei . Ne-am dus in spate sa luam rucsacii . Am deschis usa containerului si i-am luat . Abia atunci am observat ca era un camion de transport lapte . I-am spus spus soferului noapte buna si mi-am cerut scuze de la el , ca nu am inteles nimic din ce mi-a spus pe drum , din cauza motorului prea galagios . Mi-a raspuns ca s-a bucurat de companie la drum , ca nu-i nimic - pentru ca nici el nu a inteles ce i-am spus eu , din aceleasi motive…
L-am invitat pe Dan acasa la mine , in Pajura , sa mancam .Era aproape 12 noaptea cand am ajuns . Mama a pus pe masa farfurii cu friptura de pui si cartofi . Eu am facut salata verde . Ne-am asezat sa mancam .
Dan a luat din salata si s-a cutremurat :
“- Baaai…Esti nebun ! “
Eu aveam deja buzele alb-vinete de la atata otet , dar ii dadeam inainte fara sa-mi mai pese…
……………………………………………………………………….

Intentia mea a fost sa mai pigulesc putin textul , inainte de a ti-l trimite…dar m-am razgandit intre timp . Sper sa nu te fi plictisit . Am vrut eu sa mai scurtez , insa mi-am dat seama ca nu mai am rabdare din cauza ca mi-e greu sa scriu la masina…
Liviu

foto: Bucuresti .